Dennis Man și Valentin Mihăilă, „vânați” de mai multe echipe din Serie A: „Vor profita de faptul că Parma s-ar putea să retrogradeze!”

Dennis Man și Valentin Mihăilă, „vânați” de mai multe echipe din Serie A: „Vor profita de faptul că Parma s-ar putea să retrogradeze!”
  • Publicat:

Giovanni Becali, fost impresar de fotbaliști, a vorbit despre situația lui Dennis Man și Valentin Mihăilă, cei doi jucători fiind doriți de mai multe echipe din Serie A.

Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.

În timp ce Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu Parma.

Dennis Man și Valentin Mihăilă, „vânați” de mai multe echipe din Serie A

Giovanni Becali susține că mai multe echipe din Serie A sunt interesate să-i transfere pe Dennis Man și Valentin Mihailă. Deși cei doi jucători au contract pe termen lung cu Parma, cluburile care îi doresc ar putea profita de faptul că Parma este pe punctul de a retrograda.

Dennis Man şi Mihăilă sunt pe buzele mai multor cluburi. Multe cluburi vor profita de faptul că Parma s-ar putea să retrogradeze şi atunci vor încerca să nu jefuiască Parma, să cadă la o înţelegere. Ei au nişte contracte de 5 ani de zile semnate cu Parma foarte bune.

Sunt foarte mulţumiţi de cei doi. Dar sunt şi cluburi care spun: «Trebuia să-l fi luat noi pe Man», Nu pot să spun ce cluburi. În cazul în care Parma doreşte să rămână cu ei în Serie B, n-ai ce face, au contract şi cu asta basta. Numai în cazul în care o echipă vine şi zice: «Îl iau împrumut un an cu opţiune obligatorie». Poate să coste şi 15-17 milioane Mihăilă, poate să coste şi 20-25 de milioane Man. Dar, dacă l-ai împrumutat cu opţiune, după aia eşti obligat să dai banii, cum te înţelegi cu clubul.

Sunt cluburi de la jumătatea clasamentului din Italia care m-au întrebat de Man, sunt echipe şi de la locurile de Champions League, m-au întrebat şi de el, şi de Mihăilă”, a declarat Giovanni Becali, pentru Realitatea Sportivă.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×